Karl Lagerfeld şi Carine Roitfeld au colaborat pentru cel mai recent proiect Chanel. Pentru a duce mai departe legenda lui Coco Chanel, cei doi – unul fotograf, altul stilist – au dus la bun final proiectul “Micuţa Jachetă Neagră”.
„The Little Black Jacket: Chanel’s Classic Revisited” este adevăratul nume al proiectului, unul dintre cele mai interesante pictoriale de modă din ultima perioadă.
Celebrităţi din toată lumea au participat la acest proiect şi au dovedit cât de versatilă este jacheta neagră, atât pe un corp feminin, cât şi pe unul masculin.
Clasica jachetă neagră, marca Chanel, a fost purtată de vedete precum : Kanye West, Sarah Jessica Parker, Yoko Ono, Anna Wintour şi multe modele de top.
Aceste fotografii vor fi expuse în Japonia, apoi o să călătorească în New York şi se pare că s-ar putea să plece şi în alte ţări importante, însă nu se ştie sigur unde.
No Comments, Comment or Ping