Weekendul trecut a avut loc un eveniment „fashionable” în capitală, designer-ul român, Stephan Pelger, şi-a prezentat colecţia pentru vara viitoare. Colecţia „Blossom” pentru primăvară-vară 2013 a fost făcută în colaborare cu Simone Anes.
Evenimentul de lansare a fost susţinut şi de vedetele dumneavoastra preferate precum, Andreea Raicu, Dana Rogoz, Laura Cosoi si Dana Sota. Invitaţii la lansarea oficială a colecţiei au fost luaţi în primire de muzica aleasă de Simone Anes.
„Colaborarea cu Simone Anes este o sursă de inspiraţie pentru mine şi intenţionez să o duc mai departe prin realizarea de noi colecţii dedicate petrecerilor. Sunt încântat de invitaţia celor de la The Gang lounge de a continua pe tot parcursul verii seria de petreceri în care moda, muzica şi distracţia se îmbină atât de natural”, a declarat designerul autohton.
Colecţia „Blossom” nu a „înflorit” pentru prima dată weekend-ul trecut, aceasta a primit laude şi atunci când a fost prezentată la Munchen. „Blossom” propune un concept de fuziune între modă şi muzică, din care rezultă un adevărat spectacol de culori şi texturi, paiete, auriu, lila şi chiar roze.
Dacă nu a-ti dedus până acum, Simone Anes este un DJ german cunoscut pentru muzica house-electroglam, iar designer-ul Stephan Pelger îşi propune ca în viitor să ducă creaţiile pe covorul roşu, la Cannes sau Saint Tropez.
70 Comments, Comment or Ping